joi, 22 august 2013
planeta îngheţată
avea pistrui pe sânul drept întotdeauna avea pistrui pe sânul drept când venea toamna şi eu îi spuneam nu mă recunoşti sunt pulsiunea unui eu imposibil de recunoscut nu mă recunoşti ieri am cules nuci din nucul de la universitate am fumat o ţigară pe scări şi am băut o cafea de la automatul din hol chiar lângă sala blaga unde mergeam la cursul de logică al lui drăghici şi uneori povesteam cu ciomoş şi codoban despre fiinţe şi iubiri în amurg apoi fără să vreau am trecut prin ekstazele timpului am întâlnit tot felul de ciudaţi ceasuri tăcute în gări de porţelan mlaştini şi elefanţi hectare întregi de ceai verde ploi incredibil de grele şi nopţi cu felinare şi radiohead şi robert plant şi floyd şi cât de aproape a fost să-mi rad sprâncenele după ce-am băut o sticlă întreagă de absinth verde în praga la poalele podului carol a fost singura dată când am visat cai liberi dar nu mai sunt cai liberi doar închipuiri şi uşi care duc în cealaltă parte a creierului partea futută de griji inutile în care nu vrei să ajungi şi de care fugi în fotoliul unui terapeut care îndeasă în tine medicamente şi metri de realitate care ţi se preling pe sub tălpi şi-aluneci aşa pe-o planetă îngheţată preţ de-o veşnicie preţ de-o atingere fără sens un fel de părere de rău care nu mai contează
azi soarele s-a cuibărit în inima ei şi ea avea pistrui pe sânul drept
întotdeauna avea pistrui pe sânul drept când venea toamna
photo: alexandr pecherskiy
Publicat de
Gabi
la
8/22/2013 10:57:00 p.m.
1 comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Distribuiți pe Twitter
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
ciomos,
codoban,
filosofie,
gabriel bota,
pink floyd,
poezie,
radiohead,
robert plant,
timp,
toamna,
viata
luni, 19 august 2013
motani înaripaţi
e cald ca dracu
pe spate mă trec fiori de transpiraţie
şi clipele
devin verzi putrede neatinse
în perete lângă frigider
e o crăpătură
prin care poţi să priveşti
frunze albastre
motani înaripaţi ce mestecă
pumni întregi de caramele
şi sute de camere goale
în care nu vom ajunge niciodată
împreună
asta
dacă vrei să priveşti
dar ştiu că nu vrei
tu
ai traversat finitul lumii
fără mine
un martor te-a văzut
şi-acum te trădează
în faţa comitetului de bloc
seara trece talpa se răcoreşte
delfinii iau pilule de calmare
stai liniştită
am insecte în amprente
şi nici nu ştii că te ating
photo: terry richardson
sâmbătă, 10 august 2013
marker somatic
fugim călătorim iubim viața
și vânăm aurore boreale
fără să știm că trăim
într-un xxex temporal
mama îmi șterge obrazul
îmi spune
e un mister de ce
dumnezeu pune în ochii oamenilor
nori
eu mă liniștesc
trec prin mai multe vieți
până acum am găsit
tot ce nu se poate găsi
și am greșit
tot ce nu se poate greși
degeaba ne amăgim
în viață nu există rețete
decât de medicamente
photo: John Ciamillo
Publicat de
Gabi
la
8/10/2013 08:42:00 p.m.
0
comentarii
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!
Distribuiți pe Twitter
Distribuiți pe Facebook
Etichete:
dumnezeu,
gabriel bota,
marker,
poezie,
psihanaliza. medicamente
Abonați-vă la:
Postări (Atom)