marți, 31 decembrie 2013

bufnițele-oameni




peste oraș cade un întuneric blând și inexplicabil prin care te poți rătăci ușor asta ți-am scris butonând o poveste într-o fereastră de chat și nici nu știu dacă ai citit probabil erai ocupată cu pierderea sinelui prin bucătărie oricum era o poveste cretină cu noi cu alții cu nimeni cu chipul-lună al papagenei căzută din cer în mijlocul unui vis despre care sunt mai mult ca sigur că nu a fost vis cu bufnițele-oameni și rațele-oameni care s-au dus să caute altundeva iluzii cu anul care a trecut și-n care nu am fost prezent de fapt habar nu am unde am fost poate în alți ani pe care încă nu i-am trăit ori în alții pe care i-am trăit de prea multe ori nu prea știu nu prea sunt sigur că vreau să știu ce mă așteaptă cine vine ori de ce scap până la urmă și gândirea pozitivă e fix o pulă o idee-pieton ce nu se asigură la colțul creierului și peste care trece foarte curând altcineva cu un camion întotdeauna altcineva te oprește din drum să te întrebe cât e ceasul ce-ai mai făcut ce-ai mai pierdut apoi merge mai departe ca și când n-ai fi existat dar nu-i bai indiferența este transparentă anodină și duce la o singurătate acceptabilă fără doar și poate în fiecare clipă vom aștepta o clipă mai bună îngenunchiați în realitatea uzată ca o gumă mestecată prea mult

de mâine voi începe o viață nouă ca toate celelalte începute în fiecare dimineață de până acum



photo: kim ngan ao

marți, 10 decembrie 2013

sinestezia este o anestezie cu viață



eu mă fac să fiu un mod de a fi eu aleg dar nu mă aleg eu privesc dar nu mă privesc eu sunt cel mai îndepărtat aproape al meu întotdeauna prezent dar niciodată conștient de prezența mea eu sunt toată lumea care a plecat din mine la schi la proteste la patinoar la o cafea la orice eu aștept pe canapea o altă viață în care să mă nasc la fel cred eu cred prea puțin eu știu culorile pe numele lor mic și le strig de exemplu mă albastrule unde dracu fugi seara după ce închid ușa cerului și culorile îmi răspund uneori dar culorile n-au buze ele au mâini și mâinile sunt de mâine ele nici nu există pentru că existența în sine sună a gol și golul e plin ochi de ochiuri de rouă prăjite în lumina încinsă e dimineții și dimineață e în fiecare zi dacă vrei dacă vreau dacă vrei să vreau voi privi pe fereastră pentru că fereastra mă desparte de iarnă fereastra e o despărțire în toată regula iar regula este regulată bine adică e periodică necesară și merită încălcată vreau să zic să respecți și ceea ce nu trebuie respectat să respiri iubirea printr-un plămân universal să nu uiți să o iei razna să nu îți pese că îți pasă fiindcă prin inima ta trece sângele tuturor necunoscuților

când mă iubești
trăiesc fără să-mi număr banii


photo: chillphotographie