când vom fi destul de străini vom învăța să ne descoperim reciproc dar până atunci să ascuțim cuțitele & să pornim la drum să alunecăm fiecare pe sub ugerul vacilor monument să bem lapte cosmic din țâța andromedei & să ne iertăm că suntem proști cu gura albă smerită să nu mai avem cuvinte să nu ne bucurăm de liniștea singurătății să ardem precum deznădejdea naufragiatului în pustiu & să pornim iar la drum & să ne repetăm greșelile neputincioși în fața propriilor alegeri trecute & cu degetul periculos să atingem aerul & schimbarea să fie departe departe dincolo de bârlogul de gheață al focilor mustăcioase & să dăm de suprarealism să ne adopte dumnezeu & să ne învelească în foi de salvie fascinantă culeasă cu excavatorul din grădina raiului rătăcit & de-acolo să așteptăm să așteptăm gustul păcatului și-al adevărului & iar să ne pierdem unul de altul & iar să așteptăm să ne descoperim reciproc pentru că nu suntem destul de străini & fetița noastră sybel se va fi născut deja în cerul zilei de mâine doar că noi nu știm
sunt mai vechi decât timpul în care-ai învățat să iubești
așa că nu te-ngrijora
vom trece cu bine & peste toamna ce va urma
photo: belu gheorghe
